In mijlocul unei discutii cu o buna prietena, care-mi marturisea ca se simte din ce in ce mai bine dupa ce i-a fost franta inima, i-am zis scurt ca timpul reuseste sa vindece ranile si mai ales sa aduca o alta perspectiva asupra lor. Ma uit la mine si constat ca nu mai sunt aceeasi persoana de anul trecut, ca raman constient aceeasi copila timida, care-si camufleaza cu un zambet la purtator defectul, transformat intre timp in calitate, ca nu mai simt aceleasi lucruri pe care le simteam candva, ca nu mai am acelasi spirit de a critica dur, acum are doar un gust dulce amarui. In prezent, imi plac lucruri pe care odinioara nu le agream, daramite sa le accept. La fel s-a intamplat si cu oamenii. Daca mi-as aduce prietenii laolalta ar ramane un pic uimiti cand ar constata ce multime pestrita sunt in realitate. De la persoane cuminti, calme, serioase pana la persoane puse pe sotii, zbanghii, acestia sunt cei care-mi coloreaza zilele. N-as schimba nimic din felul lor de a fi, caci le-as altera intr-un fel fiinta ori imaginea. Sunt fermecatori cu defecte, asa imperfecti sunt minunati prin simpla lor prezenta in viata mea.
Si totusi ce aduce timpul cu sine? Maturitate, intelepciune, relaxare, detasare in fata anumitor situatii, solutii, un strop de magie? Un mix din toate aceste elemente. Uneori aduce secunde de inspiratie. Poezie cu ritm real.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu