vineri, 27 martie 2009

O scena

-Sunt un nebun!
-Nu, tu nu esti nebun. Esti o persoana curioasa. Dornica sa afle. Sa exploreze. Sa se franga in fata altora. Si pentru altii. Pentru arta si pentru frumosul ce-l aduce.
-Totusi, m-am irosit adesea pe scena. Am gustat aplauzele. Am simtit vibratiile batailor mainilor ce-si doreau sa prelungeasca momentul. Momentul despartirii.
Pe scena, totul e minimizat la o actiune. La stari de fapt. Si cand realizezi cati ochi te privesc...cate inimi bat si sunt prezente acolo, in sala, in acel spatiu neincapator...constati cat esti de mic.Dar important. Incepi sa-ti joci rolul. Sa intri in pielea unui personaj cu speranta ca macar o singura persoana se va regasi ori tremura in fata interpretarii tale. Razi si plangi inauntrul tau. Nimic nu
este vizibil pe propriul tau chip. Te ascunzi printre replici. Esti erou ori un caracter negativ.
Dupa cativa pasi pe scena ai impresia ca auzi in propriile urechi necontenit acelasi mesaj: "Ochii pe minge!" (exact ca-n fotbal). Te intorci si observi multimea de oameni unita pentru cateva zeci de minute bune in aceleasi trairi. Si speri...ca finalul sa aduca ropotul de aplauze. Zambete. Sa acopere golul ce marcheaza o limita.
La bataia gongului, tresari. E timpul. Scena este a ta. Lumea?Asteapta sa fie cucerita. Cu un singur cuvant. Si cuvanti. Si ratacesti din nou pe un drum.
Esti actor. Creator. Te risipesti. Te aduni. Oferi. Primesti. Visezi. Vibrezi. Cuceresti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu