No. 5 not the lucky 1?

Incep sa iasa la rampa vechile trupe de baieti care faceau furori prin anii '90. Cele cu baieti frumusei, in fond, si cu cantece bune. Formatii care umpleau salile si stadioanele in acea perioada. Hormonii sunt mereu de vina! Desi nu au avut succesul unor formatii de mare calibru ( si nici vechimea), precum Rolling Stones, INXS, formatiile NKOTB, Take That, BSB au iesit din nou pe scena muzicala. Cu un alt stil. Intotdeauna caracterizat de maturitate. O constanta in multe interviuri, dupa ce au inceput sa (re)cucereasca lumea.
Daca NKOTB a ramas tot in aceeasi formula, celelalte 2 formatii evolueaza doar cu 4 membri din cei 5. Ultima stire referitoare la Take That il priveste pe Robbie Williams care da semne ca vrea sa se alature celorlalti membri, ca in vremurile bune. In ce priveste BSB, un nou album ii asteapta pe fani (si poate si alte premii muzicale). Videoclipul piesei "Straight through my heart" poate fi deja vizionat pe posturile de muzica si este inspirat dintr-o tema care i-a fermecat constant pe americani: vampirii (tema vizibila in atatea pelicule de-a lungul vremii). Sau poate ca au vrut sa surclaseze actorii serialului Supernatural, in materie de interpretare?
Referitor la calitatea muzicii interpretate de aceste formatii, vechile melodii sunau mai bine. Erau mai alerte si transmiteau mesaje (chiar si baladele erau superbe). Acum? Parca interpreteaza rolul unor barbati care inca vor sa arate femeilor ca mai pot...sa cante. S-au pierdut printre atatea stiluri si note muzicale.
Daca ma intrebati in 1993, pe cine as fi votat number one in topuri la MTV, raspunsul era Take That. In prezent, nu i-as mai vota. E ca si cum s-a rupt vraja. Au avut piese foarte bune, ritmate, dar cele de pe ultimul album sunt prea usurele. Kings of Leon canta mult mai bine decat ei.

Taxi, please!

Nota: Nu incercati pe google, caci nu veti gasi acest instantaneu. Puteti vedea afisul filmului intr-o cafenea din centrul Bucurestiului: Cinemateca.

Emotii

Mona Lisa smile

Zambet. O fata luminoasa a carei frumusete dainuie. Un secret ce naste in continuare supozitii. Culori si umbre.
Un alt zambet. De data aceasta real. Surprins pe pelicula. Un film pe care am tot dorit sa-l vad cap coada. De vreo trei ori, i-am pierdut esenta. Nu si duminica.
Sub aripile picturii, lumea pare frumoasa. Viata la fel. Si mult mai usor de atins si de "rasadit" sentimente. De scos din cutia "sufletului" emotii vechi.
Inca, mai tin aproape emotia realizarii unei schite dupa un autoportret de Corneliu Baba, colorata cu simple carioci. Schita care trebuia sa dea o alta nota proiectului meu. Tema: redactati o recenzie a expozitiei lui Corneliu Baba.

Avea dreptate profesoara din liceu, in materie de istorie a artei sa ne trimita la expozitii. Asa simteam si percepeam arta intr-o alta maniera. Nu mai erau reprezentarile din albumele de arta. .Era apropiere. Transmitere. Emotii. Mirare. Ganduri.

Am stat 3 ore printre operele lui Cornleiu Baba. Mi-am innebunit tatal cu notitele, care ma intreba incontinuu:

"-Ce mai scrii?

-Nu scriu. Surprind aspecte, teme. Tonuri si culori."

Era pentru prima oara cand ma aflam atat de aproape de creatiile unui pictor roman. Cele mai multe opere ale pictorilor romani cunoscuti le stiam din diversele albume de arta rasfoite prin bliblioteci. Erau emotii naive in fata atator tablouri. Si mirosul ce se raspandea in galerie era unul dulceag. Multe senzatii amestecate.

Am facut cadou acea schita profesoarei careia i-a placut ideea de a avea drept coperta a proiectului o copie a unui tablou. Era modul meu de a spune ca m-am apropiat de arta, chiar si imitand-o. Ce mai tin minte? Faptul ca a ramas surprinsa de modul realist de a surprinde acele trasaturi facute cu penelul de Corneliu Baba prin intermediul urmelor lasate de carioci. Mi-a placut sa ma joc cu nuantele.

In prezent, rar mai am acest obicei de picta. Timpul este inamicul meu.

Observator

Nu este bine sa fii asa. Nu este corect sa stai si sa privesti durerea altora. Nu este moral sa stai indiferent la suferintele altora. Nu, nu, nu!!!
Si cu toate acestea, trecem grabiti pe strada. Nu ne pasa. Si aratam adesea cu degetul. Oare cati dintre noi sunt capabili sa schimbe ceva in viata aceasta? Sa construiasca? Sa aduca zambete pe fetele unor copii care nu vor sti niciodata ce inseamna "copilarie"? Ori sa-i ia la suturi pe cei care-si lasa batranii la colt de strada, zilnic, pentru a cersi?
Pana cand vom mai tolera astfel de atitudini?
De pe scena politica ventrilocii in haine de politicieni isi rostesc speech-urile gretoase, continuand acelasi joc. Gesturile filantropice sunt facute in fata multimii care priveste prosteste armata de aparate de filmat si de fotografiat. Presa este luata peste picior. Libertate de exprimare? Unde? Cand vom reusi sa spunem: STOP?Fraier nu sunt eu, ci tu!
De ce am o asemenea stare? Am surprins pentru o secunda suferinta din ochii unui batran. As fi putut sa trec mai departe, dar era prea vizibila suferinta sa.

Hi5 Vibe

Nu m-a prins curentul acesta legat de reteaua sociala ce se creeaza virtual pe Hi5 .Observ ca pe prietenii mei i-a prins valul acesta. Primesc si voi mai primi cereri de prietenie in propriul inbox al e-mail-ului si ma amuz de fiecare data cand primesc astfel de mesaje deoarece imi aduce aminte de vremurile copilariei cand intrebam timizi: "vrei sa fii prietenul meu / prietena mea?" Ideea este ca atunci priveam in fata persoana careia ii adresam respectiva intrebare, acum privim un monitor, dam click si gata ne alegem cu noi prieteni. Oare sa fie asa usor sa legi o prietenie in acest mod? Va spun clar ca nu.
Surprinzi mult mai multe cand te afli alaturi de cineva in mediul real decat in cel virtual.Ii simti parfumul, ii observi miscarile, analizezi ceea ce vezi si-ti faci o opinie mult mai clara asupra acelei persoane. Virtual, poti fi si caine. Ce ati face baieti, daca in locul tipei sexi dupa care salivati cand ii priviti fotografiile, v-ati intalni cu o doamna bine trecuta de prima tinerete, cu riduri si cine mai stie ce alte lucruri, pe sub faldurile rochiei?Dar voi fetelor? V-ar placea sa dati nas in nas la o cafenea cu badia Vasile cu cusma si tot echipamentul necesar unui adevarat cioban, dar care pe Hi5 e un tip musculos, cu id-ul: lupul cel rau?
Eu las acest "tren" sa treaca pe langa mine. Aleg face to face. E mult mai placut asa.

Un barbat de pe Pluto

In urma unei carti s-a impamantenit ideea ca barbatii sunt de pe Marte, iar femeile de pe Venus. Azi am intalnit exceptia. Si precum comediile romantice facute in U.S.A., m-am gandit ca oricine are his/her shot at love. Admit ca nu sunt Bridget Jones, desi ne asemanam la comportament cand fac pozne. Savuroase, in esenta. Oare ce ar face jurnalistul din acest personaj daca ar primi urmatorul biletel, in timp ce sta la taclale cu o buna prietena, in parc? Ar scrie un articol intitulat: "Dragostea nu si-a luat vacanta"?
Ok, m-am gandit sa fac o fapta buna, nu stiu cati fac zilnic acest lucru. Ii ofer acelui domn sansa de a intalni pe cineva. Daca tot s-a ostenit sa se promoveze singur, ii ofer sansa de a fi cunoscut si virtual:
"Buna, daca vrei sa ne plimbam prin parc sau sa mergem la un film, la un muzeu, la restaurant, la mine acasa sau ce propui tu cauta-ma la telefon: 0768935439 sau pe messenger Id: ionutvoltron@yahoo.com. Intelectual, 23 de ani, 1,80 inaltime si 74 kg. Locuiesc singur in zona Titan si caut prietena. Nu ai ce pierde daca ne intalnim, nu vei regreta nici o clipa, nici o secunda alaturi de mine. PS: Daca nu vei rupe biletul, da-l la o alta fata care il vrea."
Fetelor, n-aveti ce pierde. Domnul Voltron isi cauta partenera (sa stati linistite, numele lui real nu este acesta, e doar rupt din anime-uri). Ready, steady, go!
Sigur va fi pe placul vostru acest barbat venit de pe Pluto. Bafta tuturor! Si nu uitati love is in the air sau umbla libera prin parcuri.

Din gradina mamaicii mele

Dulci acareturi

Observ ca fara sa vreau intalnesc oameni cu care am mai multe lucruri in comun decat mi-as fi putut imagina vreodata. Sau poate ca Dumnezeu i-a scos in drumul meu pentru a sta la povesti frumoase despre viata.
Nu stiu cum ati copilarit, insa, eu am avut parte de farmecul povestilor si a znoavelor spuse la lumina lampii cu gaz si a caldurii oferite de soba, in timpul iernilor. Am simtit magia oamenilor de la tara, a celor dintr-o bucata, cu obrajii brazdati de soare si de vant. Si am iubit fiecare clipa acolo. Chiar imi pare rau ca nu pot sa ajung des la mamaia. Deh, tataicii mei dragi ma vegheaza doar de sus.
De la acei oameni am invatat multe lucruri frumoase si am apreciat simplitatea vietii oferite. Am cele mai deosebite clipe drept amintiri din acele locuri. Poate de aceea, magazinele bio ma lasa rece, caci servesc un concept de care eu ma bucur gratuit cand imi aduc parintii fructe si legume de la mamaia din gradina.
In ce priveste mancarea gatita de mamaia, doamne o minunatie, mancare gatita in cuptor servita cu paine scoasa din tzast. V-ati linge pe degete...
Ce alte minuni mi-a mai oferit viata la tara? Libertate totala, vai splendide, vii, copaci tocmai buni de cocotat, un circuit intreg de pasari, vaci, magari si alte vietuitoare, neuitatul Covrigel (ce am mai exersat sarituri vazute sub cupola circului:D) si pe langa toate acestea: "voi si acareturile voastre... ca multe mai aveti" (una dintre frazele des rostite de mamaia mea draga).

Inapoia timpului si totusi inainte cu...vise

Dupa ce am fost prin 2004 la un "interviu" pentru un post de televiziune bine cotat, am realizat ca nimerisem de fapt la un "atelier de lucru" de imprumutat idei, nu un interviu pentru un job.
Tocmai terminasem facultatea, aveam acel aer al tinerilor care cu propriile idei pot revolutiona lumea, carora nu le este teama de esec. Doream sa adun experienta, sa simt cum este acolo, in media, in mijlocul actiunii.
De ce am spus "atelier de lucru"? Pentru ca asta a fost.
Tema: scrieti intr-o ora scenariul unei emisiuni pe care ati vrea sa o produceti.
Si am scris, gandindu-ma la Teo, care la acea vreme era considerat numarul 1 in divertisment, care aducea rating nu gluma, pentru ca era absolut savuroasa, sincera. Vorbea limbajul multimii, a omului din popor caruia nu ii este jena sa-ti spuna: "Draga, ai o fata de clovn.Las-o mai moale cu machiajul!" M-am gandit la Teo, pentru ca trebuia sa aduc ceva nou, iar Teo asta facea.Aducea acel aer de noutate, de relaxare totala.
Recunosc, ca am avut emotii.
Era pentru prima oara cand eram pusa in situatia de a scrie scenariul pentru o emisiune, cand n-aveam un schelet si da...ideile imi veneau greu, timpul se scurgea. Si am inceput sa privesc in jurul meu.Am vazut oameni, desi erau cei alaturi de care concuram.Am vazut tineri ca si mine care vroiau sa reuseasca.Singuri. Sa intre undeva pe usa din fata. Mi-am revazut si cativa colegi de facultate, care aveau un atu in fata mea: mai lucrasera in media. Eu eram un mare zero. Umflat cu speranta.
Cand au inceput sa-mi vina ideile, am zis ca am descoperit propriul meu teritoriu. Sursa de inspiratie: Florin Piersic Sr. Am avut idei sugubete. Si le-am dat curs. Ce a iesit in final? O emisiune de cultura picanta, buna pentru cei care vor sa cunoasca sufletul celor care ne-au incantat de atatea ori in salile de cinema ori de teatru si la diverse spectacole. Ce mi s-a spus cand am inmanat scenariul?
"Stiti este o emisiune de cultura, nu una comerciala. Si nu va prinde la public."
"Intentia mea este sa fie o emisiune amuzanta de cultura, de recunoastere a unor valori uitate.Nu umblu dupa ceva comercial."
"Din nefericire, comercialul aduce rating."
Din nefericire, acela este adevarul. Dar stiu emisiuni pe care le savurez si care nu sunt comerciale.Sunt facute cu inima. Asta inteleg eu prin jurnalism.
Am primit jobul? Nu. Dar ma bucur. Mi-am vazut la distanta de un an de la interviu, "copilul" live and direct, aducand rating acelui post. L-am vazut crescand frumos timp de 2 ani. M-am bucurat si am plans alaturi de el. Faza cea mai tare: au pastrat chiar si ideea aranjarii platoului asa cum o scrisesem. Imaginatie, nu gluma!
Ce am invatat din aceasta experienta? Sa cred in puterea drepturilor de autor si in propriile-mi idei.

I simply love...

bubbles.Nu-i asa, suflet drag, ca-ti vine pofta privind aceasta imagine?
Sursa: Basia McAuley.

Tu ce dorinta ti-ai pus?

(Basia McAuley)

A piece of art

(Alexei Antonov)

Pe furis

Aseara, tatal meu mi-a oferit un moment amuzant, dar si onest in acelasi timp, legat de mini vacanta pe care mi-am luat-o zilele acestea.
"-Si un drum pana la Sibiu, ceva?
-Nu. N-am finante.
-Sa inteleg ca stai acasa.
-Da.
-Ca sa te relaxezi?
-Printre altele, ca sa rezolv anumite lucruri. Asa ca momentan, nu merg acolo."
Observ ca deja s-a obisnuit cu gandul ca voi alege intr-un sfarsit acel oras pentru a-mi continua povestea, intrebarea este cum va reactiona in momentul despartirii.

1,2,3

Astept
in sunetul strazii
sa ajung...

departe gandurile se duc
pe ritmul
muzicii.

zambesc
si tot ce stiu este ca
dupa prima secunda
de viata
inima
si-a inceput povestea

1,2,3
este un joc de copii
printre atatea frunze aramii
intr-un parc
imbracat in poezie.

este toamna
si incet la geam
melancolia bate

de sus, o raza de soare surade
pe obrajii unui copil.

tic-tac
ceasul canta
si ziua se scurge
linistitor.

Ochii tai - fragment

Şi lumina parcă se pregătea,
Aduna toţi norii şi-i atârna
Departe la orizont,
Pe frânghie,
Să se-usuce încet...
Astă-seară a fost cald şi senin,
Toate stelele aveau pahare de vin
Şi-mi dădeau să gust puţin
Şi mie...
Între timp, tu dormeai...
Spune-mi despre tine
Lucruri cât mai puţine,
Lasă-mă să le ghicesc,
Să le inventez,
Să le potrivesc...
Dacă mai crezi cât de cât în minuni,
Să te văd trei zile, să nu te văd trei luni,
Şi s-o luăm iar şi iar
De la capăt...
Spune-mi, cum ţi s-ar părea?
Eu te vreau mereu
În colţişorul meu,
Să fii lângă mine
Şi să-ţi fie bine...
(Alexandru Andries)

Ma iau la palme

Doamne, prostia e mare si se mai face si pariuri pe seama ei la televizor! Daca am ajuns aici, va anunt ca eu cobor din acest tren.

Back on the Wild Wild West

:D

Exprimare libera

Realizez ca oricat de mult as incerca sa ma adaptez unei anumite situatii, sufletul meu doreste altceva. E ca si cum inima in bataile sale rosteste clar: iubirea e aici. Stiu ca mi-am ales prost meseria, ca nu fac ceea ce doresc de fapt. Ca mi-am irosit 4 ani din viata plus inca unul si jumatate ca sa prind cate ceva din farmecul comunicarii si tot nu m-am rupt de jobul actual. Sunt un outsider. Care creeaza doar virtual.
Ultimei mele peripetii in mediul real i s-a facut urmatoarea caracterizare: "doar nu crezi ca aia stau ca sa citeasca "romanul " tau, scris pe peronul unei gari, in asteptarea trenului. Fii mai expeditiva, in exprimare." Partea proasta este ca atunci cand sunt expeditiva, mi se spune sa pun mai multa vorbarie. Concluzia e urmatoarea: trebuie sa folosesc o exprimare expeditiva mai pe larg. :D (cum o fi, nu stiu, dar ii dau eu de cap). Daca aveti vreun exemplu de acest gen, va rog sa-mi dati de veste.

Neuitatul Zdreanta

L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă,
Cel cu ochii de faianţă?
E un câine zdrenţuros
De flocos, dar e frumos.
Parcă-i strâns din petice,
Ca să-l tot împiedice,
Ferfeniţele-i atârnă
Şi pe ochi, pe nara cârnă,
Şi se-ncurcă şi descurcă,
Parcă-i scos din calţi pe furcă.
Are însă o ureche
De pungaş fără pareche.
Dă târcoale la coteţ,
Ciufulit şi-aşa lăieţ,
Aşteptând un ceas şi două
O găină să se ouă,
Care cântă cotcodace,
Proaspăt oul când şi-l face.
De când e-n gospodărie
Multe a-nvăţat şi ştie,
Şi, pe brânci, târâş, grăbiş,
Se strecoară pe furiş.
Pune laba, ia cu botul
Şi-nghite oul cu totul.

- "Unde-i oul? a-ntrebat Gospodina.
- "L-a mâncat!"
"Stai niţel, că te dezvăţ
Fără mătură şi băţ.
Te învaţă mama minte."
Şi i-a dat un ou fierbinte.
Dar decum l-a îmbucat,
Zdreanţă l-a şi lepădat
Şi-a-njurat cu un lătrat.

Când se uita la găină,
Cu culcuşul lui, vecină,
Zice Zdreanţă-n gândul lui
"S-a făcut a dracului!"

(Tudor Arghezi)

Faza zilei

In timp ce unii viseaza sa ajunga staruri, eu am ajuns unul fara voia mea. Fara brosuri tiparite, postere, fluturasi si cine mai stie ce alte mijloace de promovare. Vad ca rotita invizibila functioneaza. :)))))) Inca mai rad.
Draga Moni, imi pare rau ca nu esti si tu star alaturi de mine. Cu "fumurile" noastre am fi contaminat atmosfera cu multa bunadispozitie. Astept sa mi se spuna ca sunt un brand, mai ales ca va racesc bauturile pe care le savurati oriunde ati fi. :D
Pupici!

PS: Celui care m-a facut star: Thanks, but no thanks. I feel good in an unknwon person clothes.

Multumiri

A mai trecut un an din viata mea si am petrecut linistit alaturi de o mana de oameni dragi. Mi-ar fi placut sa fie mai zgomotos, dar faptul ca au fost acolo, alaturi de mine a contat enorm. Si cum sunt nr. One workaholic in the group, ma bucur ca am reusit sa ma revad cu ei. Ce pot sa spun e doar atat: va multumesc. U're the best.

1989-2009 Degeaba

Am observat azi acest mesaj postat pe un stalp de electricitate din autobuz. Am stat si am incercat in acele clipe sa inteleg ce sa ascunde in spatele mesajului respectiv si care este rostul sau. Inca, rumeg acea informatie si am aceeasi senzatie de dezamagire. Pentru mine, revolutia din 1989 mi-a adus multe momente de durere. Imaginile de la televizor ce se rulau in timpul cinei servite alaturi de bunici, mi-au oferit mari nelinisti. Eram departe de ai mei si tot ce-mi doream era sa-i vad din nou. Sa stiu ca sunt teferi si departe de gloante. Lipsa unui telefon a insemnat o alta lovitura in inima. Vroiam sa-i aud, dar nu aveam cum. Aveam 9 ani atunci. Inca, imi mai aduc aminte de acele imagini. Oameni alergand pe strazi, sunetul asurzitor al pustilor, tipete, cladiri asediate.
Eram in vacanta de iarna, iar farmecul sarbatorilor disparuse. Momentul in care mi-am revazut parintii a fost unul dintre cele mai fericite. Erau vii amandoi. Fusesem ocolita de durerea de a pierde pe vreunul din ei. Ce am pierdut totusi? Un unchi in varsta de 22 ani. Oare cum ar putea sa le aduca vestea acum, cei care au initiat aceasta campanie parintilor sai, fara a-i rani?
Daca dupa doua decenii am ajuns la aceasta concluzie trista, ce putem face pentru a schimba perspectiva?
Unul dintre pacatele noastre vechi ca popor este acela ca ne-am plans eroii tarziu si am ajuns sa-i pretuim mult mai tarziu.
1989-2009 Degeaba? In niciun caz. N-aveam acum tot felul de gadget-uri si acces la variate informatii. Oamenii aceia au murit pentru ca noi sa invatam sa construim, nu sa distrugem.

Mintea mea in mintea lor

Dupa ce am incercat sa ma pun la curent cu evenimentele de peste zi, am constatat ca merita sa joci rolul ignorantului, nu de alta, insa, vad ca politicienii il interpreteaza cam des in viata publica. Ei se "spala" reciproc pe maini, fara a folosi vreun sapun care sa le faca pielea catifelata, precum funduletul unui bebelus. Ei canta acelasi cantecel la unison, ca doar vaneaza acelasi scop. Locul intai: centrul atentiei in fata votantilor. Ei trag sfori. Ei reusesc. Ei vad locuri la care altii, amarati, ca noi, doar viseaza. Ei declara ca n-au multe bogatii, scuzandu-se atunci cand sunt prinsi cu mata in sac, ca au avut un lapsus ... deoarece presteaza mult in folosul tarii. "Patriotii" de ei!!! Ei au numeroase drepturi. Si multe obligatii omise faptic. Ei pot sa atipeasca pe scaunele in plen, noi, ceilalti trebuie sa tragem din greu...ca doar alcatuim "clasa muncitoare" (ce credeati ca a disparut sintagma dupa 1989?). Lor le place sa roada, chiar daca "osul" politic nu este bogat in calciu si alte proteine. Ei arata mai tot timpul cu degetul spre trecut, desi nu este frumos. Si adora sa "colinde" tara cu sloganuri zaharisite. Ei viseaza si au bafta de a-si vedea visele implinindu-se. Ei reusesc sa savureze viata si sa se gandeasca mereu: "Are U talkin' with me???"

Odinioara

...oamenii simteau altfel. Tocmai m-am amuzat prin intermediul personajelor impecabil interpretate in noua productie de pe Acasa TV. Sunt absolut savuroase replicile. Va recomand "Aniela" cu caldura daca vreti sa va destindeti macar pentru 10 minute (in cazul in care timpul vostru liber este din ce in ce mai putin). O seara buna, tuturor!

Schumi de la RATB

Dupa ce am asteptat o buna perioada de timp, de am crezut ca o sa prind radacini in statie pana sa vina batranul troleibuz, imediat ce am pasit in bolidul mult asteptat, am avut senzatia ca sunt in plin circuit al Formulei 1. Viteza, curbe frumos luate, iar viteza, viteza, dar ce viteza.
"Aoleu, Veto! Unde esti? Asta ne-o trebuit tocmai lunea dimineata. Stati-ar volanul in gat!", ar fi zis 'nea Marin. Si ce frane, pune nenea Schumi!!! Daca ai avut o freza cand ai plecat de acasa, in troleibuz capatai alta. Gratuit. Cu ajutorul aerului de afara. Era bun si de hair stilist, nenea Schumi. Polivalent, om! Pe ritmul muzicii de la Kiss FM, asta pupa strada cu talentul sau. Omul conducea, ce conducea (scuzati cacofonia), nu mai conteaza. El conducea. Ca tot acolo ajunge in fiecare zi. De la un capat de statie la altul. Doar viteza bolidului sau variaza.
Mi-a placut de nenea Schumi. A fost ironic la un moment cu ajutorul mesajului inregistrat: "in caz de urgenta, sunati la 112". Ce crezi ca n-am prins ideea din zbor??? Recunosc, ca as fi sunat. Dar ce sa-i spun operatoarei de acolo? "Stiti eu acum am mai multe noduri in gat. M-am lasat condusa de 'nea Schumi. Acum sunt in plina curbura si uite cum vireaza. Doamne, duduita draga, 'nea Schumi este regele soselelor. Fa ceva, te rog!!!Suntem mai multi aici, dar lui nu-i pasa. Iubeste viteza..."
Cand am ajuns la destinatie, am constatat ca am facut 15 minute. Mai bine decat cu metroul. Sa traiesti, nenea Schumi! Data viitoare imi aduc si centura de siguranta de acasa, ca sa nu fiu nevoita sa fac balet dimineata datorita vitezei bolidului tau. Nu de alta, dar dimineata ma misc precum Olive si n-am niste pasi de dans bine pusi la punct.

Eu, pixul si o coala de hartie

Faldurile rochiei asteptau sa fie aranjate. Cu un aer inocent, Deea privea prin geamul troleibuzului, orasul ce i se deschidea prin intermediul luminilor. Trecuse o alta zi. Zi pe care o va descrie unei bune prietene la telefon. Privea uneori gales agenda asezata deasupra gentii sale. Si se juca din cand in cand cu pixul. Posibil ca ideile sa-i fi venit in minte precum o ploaie calda de vara. Discutia se terminase.
Privi atent in jur. Si incepu istorisirea. De data aceasta, cuvintele isi gasira locul pe o pagina goala in agenda. Nu mai zburau liber in aer pentru ca in secunda urmatoare sa nu mai fie acolo. Sa nu le mai poata cuprinde inca o data esenta. Erau ale ei. Ii apartineau. Se simtea confortabil in acel spatiu public ce se inchidea incet pe scaunul pe care statea. In perimetrul respectiv isi gasi coordonatele creatiei.
Pe furis, am incercat sa-i cuprind gesturile. Era absorbita. Prinsa in ceea ce i se deschidea doar ei.
Stateam si analizam. Zambeam gandului de a avea si eu un pix si o coala de hartie. M-am revazut stand pe scaunul din autocarul ce ma ducea spre aniversarea dragei mele Moni. Zapada parea mai alba in lumina soarelui. Priveam peisajul ce mi se oferea linistit privirii. Asteptam cu nerabdare sa pasesc din nou pe strazile orasului meu de suflet. Simteam cum noi idei imi veneau in minte. Trairi amestecate. Idei legate de dizertatie combinate cu versuri. Simteam ca nu pot pot pierde ceea ce-mi trecea prin cap. Am scos caietul din geanta si pixul. Sunt doua obiecte de care nu ma despart. Se afla mereu pe lista mea cand plec in vreo calatorie. Pe ritmul melodiilor din Ipod, muzele roiau fericite in jurul meu. Notitele de atunci mi-au servit cu drag la scrierea dizertatiei, desi nu le-am introdus in aceeasi forma in lucrare. Iar alte postari ulterioare pe blog s-au nascut atunci.
Pornind de la un pix si o coala de hartie, stiu ca pot zbura liber. Sunt instrumentele oarecum primitive de comunicare. Imi place mirosul pastei de pix. Imi place sa aud fosnetul hartiei umplute cu idei. Asa cum imi place senzatia pe care o am cand trec cu privirea peste ceea ce am creat.

Minute frumoase

Imprevizibilul ne urmareste la tot pasul. Si ce poate fi mai frumos decat sa aduci muzica in plina strada. Sa aduci ritmul muzicii lui Michael pe asfaltul fierbinte. Bravo tuturor celor care au dansat!

Eva

De la fereastra castelului sau, luna ii parea o minge de foc. Era singura care-i asculta rugile in fiece seara. Sub lumina sa, totul se imbraca in vestmintele linistii. Era lipsita de griji. Nu se mai gandea la singuratatea care-i lega inima cu lanturi invizibile.

In acele clipe, lumea ii parea aproape. Nu mai avea impresia ca traieste pe langa oameni, ci impreuna cu ei.
Lumini ici si colo raspandite, in casele ce se aflau in jurul castelului sau. Un peisaj desprins dintr-un basm ce-l regasesti intr-o carte ce-ti cade intamplator in maini (sau poate ca nu). Licurici ratacesc in noapte.
Intrebari se roiesc in mintea sa. Intamplari de aevea se ivesc in fata sa. Le priveste atent. Desprinde fragmente din ele si totusi nu poate intelege de ce are un asemenea destin. A fost sprijin pentru multi, cand acestia isi impartaseau durerile. A fost scut cand acestia faceau mici prostii. A crezut ca a scapat de naivitate. Ca s-a maturizat. Tragand linie realizeaza ca lucrurile sunt in alb si negru. Ca rozul a fost prezent in viata sa prea putin. Ca are nevoie de altceva.
Va fugi din nou in lume? Va continua sa priveasca lumea de la fereastra sa? Va imbratisa un alt destin? Va fi o alta Ea?
Eva continua sa viseze. Sa spere ca povestea sa va capata alte coordonate... in curand.

Ce-ti doresti de ziua ta?

A fost intrebarea sefei mele vis-a-vis de gestul meu de a-mi sarbatori ziua de nastere la serviciu mai devreme cu un tort delicios.
Un Ferrari. Un nas de clovn. Un ceas cu briliante. Un inel cu diamante. O limuzina. O vila cu piscina. Niste toale sa cada tot Dorobantiul cand ma voi imbraca cu ele. Un tip cu muschi, etc.
Nimic de mai sus.
"Imi doresc sa le fie bine celor dragi. Intotdeauna i-am pus pe primul loc in viata mea.
-Adica esti altruista?"
A fi altruist inseamna altceva, a fi bun e cu totul alta poveste. In ce ma priveste, asta incerc sa fiu.
"Dar pentru tine?" a fost o alta intrebare.
"-Sa-mi fie bine. " In extenso?
1. Sa ma mut la Sibiu.
2. Sa-mi cumpar o casa.
3. Sa-mi fac o afacere proprie.
4. Sa vina odata martoaga aia si sa-mi spuna: "Fat-Frumos al tau, e pe drum, draga mea. A obosit dupa atatea jocuri la poker cu zmeul zbuciumat. M-a trimis pe mine inainte ca sa-ti spun toata acestea. Sa stai linistita. De aparut apare el...candva. "
5. Sa-mi termin frumos povestea: o familie minunata si mostenitori haiosi.
Restul ... e istorie.

Detalii

Stau si ma intreb de ce ne risipim adesea sufletul in mii de particule. Incotro? Ne privim in oglinzi si vrem sa ne cunoastem bine. Adeseori, gandurile se rasucesc inainte si inapoi, in aer. Visam clipe. Asteptam momente. Dorim. Razbim. Se mai intampla se ramanem si goi cu propriul suflet...doar noi. Fara spectatori.

Grup -fragment

Traiau de mult timp impreuna
Si cam incepusera sa se repete:
El era ea,
Si ea era el,
Ea era ea
Si el era tot ea,
Ea era, nu era,
Si el era ele,
Sau cam asa ceva.

Dimineata mai ales,
Pana se alegeau bine,
Care cine mai este,
De unde si pana unde,
De ce asa si nu altminterea,
Trecea o groaza de timp,
Trecea timpul ca pe apa.

Voiau uneori chiar sa se sarute,
Dar isi dadeau seama la un moment dat,
Ca amandoi sunt ea,
Mai usor de repetat.

(Marin Sorescu)

Un canticel, la ceas de seara

Enjoy!

The electric Loredana

Asa este pe scena. Nu are cum sa nu-ti placa starea pe care ti-o insufla prin energia sa. O privesc acum pe scena Cerbului de Aur si daca Madonna a rostit un discurs despre toleranta in privinta rromilor fiind fluierata la scena deschisa, Loredana a cantat piese lautaresti de toata frumusetea, alaturi de public. Aici nu puteti fi de acord ca muzica lautareasca le apartine rromilor. Asa cum hip-hop-ul este al afro-americanilor. Un fragment din arta sa:

Povestea din spatele povestii

Ideea romanului ce l-am inceput pe blog a aparut intr-o seara de februarie. Pe neasteptate. Dupa o discutie pe mess cu un amic, am realizat ca trebuia sa raspund cumva, intr-o alta maniera, ce-i drept, gandurilor sale ce nu erau tocmai pe placul meu. Asa a aparut Al in rol de muza (nu-i dau numele real, ca sa-i protejez din respect identitatea). Este omul caruia i-am oferit constant (atunci cand ne vedeam) "dusuri reci" verbale, desi scrie al naibii de bine. A fost sa zicem si inca mai este, un spatiu gol intre noi ce nu va fi umplut niciodata, deoarece eu ader la un alt tip de viata, de trairi. Chiar daca avem in comun pasiunea pentru scris, ne despart prea multe lucruri legate de viata. Si de arta, pe de alta parte. Simtamintele sale sunt opuse celor proprii. El jongleaza la un alt nivel cu scrisul. El a publicat. Eu imi doresc doar sa termin ceea ce am inceput si sa-i fac pe cei din jurul meu sa traiasca frumos. El a iesit demult din hainele idealistului, eu nu cred ca voi renunta vreodata la ele. In ce ma priveste, credinta in frumos va muri odata cu mine. La el, este posibil sa fi murit cu ceva ani in urma, cand a pierdut. Nu putin, ci mult. Pierderea sa va fi vizibila la un moment dat in roman. Stiu ca nu va admite vreodata ca a pierdut ceva pretios in viata sa, nu este genul lui. Caracterul sau va pierde in roman mult. Va castiga la fel. Dar oare cum ramane in final cu inima? Caci despre dureri, impliniri, iubiri, pierderi si regasiri va fi vorba. Despre cum experimentam. Despre cum abordam situatiile noi si cele de criza. Despre cine suntem. Despre alegeri. Despre rolurile alese sa le interpretam in viata. Pe cine am alege dintre Tarzan si Jane? Vom fi Don Juani sau Ilene Cosanzene ce vor plange cu pletele aurii in vant dupa Feti-Frumosi de la balcoanele castelelor noastre cand soarele isi va asterne culorile ametitoare de la asfintit?
Despre Al, pot spune ca-si doreste sa-mi fie prieten, cu toate ca i-am explicat in nenumarate randuri ca ramanem simpli amici (poate ca prin intermediul acestor randuri ti-am raspuns la cateva intrebari, Al). Recunosc ca nu pot trece peste anumite lucruri. Ca i-am oferit o sansa de a ma cunoaste mai bine, de a-si schimba perceptia eronata avuta, de a vedea ca dincolo de limba mea ascutita se afla o persoana creativa, cu suflet mare si a esuat. Imi recunosc greselile si lipsurile. Imi stiu limitele. Ma cunosc prea bine ca sa incerc sa ma ascund in spatele unor actiuni.
El si-a schimbat parerea despre mine, nu si eu. Nu mi-a oferit decat acelasi spectacol pe care il cunoasteam. Singurele noutati au fost acelea de a afla ca scrie foarte bine si ca este o persoana romantica. Stiu ca a stat ore in sir si s-a framantat pe marginea celor de mai sus si a neintelegerii atitudinii mele distante, reci (asa cum se intampla si in acest moment).
Imi pare rau, Al. La ultimul "de ce" ramas iti voi raspunde in roman. Prietenii adevarati ii tratez altfel. Pentru ei mut muntii din loc. Amicii au locul lor in inima mea. Si cred ca este de ajuns.

Pe scaunul din dreapta...

al masinii am stat adesea. Pe cel al vietii, nici nu ma pot pronunta. Nu inca. In banca I, da, am stat si in zilele de scoala, liceu sau facultate. In fundul clasei, am ajuns in final la master. A fost randul meu, oarecum venit cu intarziere sa vad cum arata lumea din spate. Sa-mi schimb perspectiva. Sa analizez imaginea ce mi se oferea precum cea mai delicioasa bucata de tort privirii. Sa constat ca am acces la o panorama superba, ca in sfarsit, vad si eu nu doar fragmente din sala, ci totul. Eram precum un copil fericit care poate sa priveasca balonasele de sapun cum isi urmeaza intregul zbor, nu doar pana la un anumit punct. Era momentul meu. Eram un zburator implinit. Lumea, in sfarsit, mi se deschisese altfel. Si ma imbratisa. Fara intrebari. Doar sunetul rasetelor se ridica incet in aer.
La primul birou am stat chiar si la primul meu loc de munca. Inevitabil, se intampla acest lucru. "Noi cei din linia intai..." imi trecea prin gand adeseori. "De ce?" urla in mine. "Nu se poate sa mi se intample din nou asta. Iar trebuie sa sustin intreaga situatie. Din nou, prima." Am fost si constat ca raman in categoria "primilor", ca si cum cineva imi scrie inainte povestea.
Un nou coleg m-a intrebat odata daca vreau sa fac cariera, caci vede ca pun suflet in toate. Ma risipesc, as spune eu. Gandesc profesionist prea des. Si acasa si la serviciu. Tatal meu ramane uneori masca cand vede ca in 3 timpi si 3 miscari ii ofer solutii la probleme, fara sa existe vreo clipa de suparare. Adevarul este ca nu-mi place sa ma cert. Detest chestia aceasta. Ma oboseste si este lucrul pe care incerc sa-l evit cat mai mult.
Se poate spune ca persoanele din linia intai au locurile cele mai bune la fiecare spectacol pe care viata il ofera. Dar nu este asa. Pe ei se bazeaza intreaga actiune a unei povesti reale ori fictive. Intriga se tese incet in jurul lor. Ei fac deliciul. Ei se frang. Ei pierd mult si castiga prea putin in final. Ei au puterea sa te faca sa razi si sa plangi cel mai des. Controlul? De chestia asta se lovesc constant.
Dar oare cum se scrie o poveste, al carei fir porneste din realitatea imediata? Am cateva povesti ce "vegeteaza'" in calculator. Neterminate arata precum niste fragmente dintr-un puzzle. Un alt roman isi asteapta continuarea aici. Si mi-am pierdut muza (sau starea aceea de a fi cate o particica din fiecare personaj, ce trebuie sa se dezvaluie voua; momentan nici macar nu stiu cate personaje va avea in final povestea, cum se va continua, daramite cum se va termina). Este un roman, cu o poveste pe care nu am planificat-o, caci atunci cand scriu nu planific nimic. As risipi din farmecul gandurilor care se ivesc in acele momente. Care se rostogolesc inainte-mi pana in varful degetelor.
Si totusi cum este sa scrii? Cu o buna prietena am ajuns la concluzia ca oricine poate sa scrie. Sunt multe carti pe piata care se inscriu in categoria "usurele". Calitatea scrierii primeaza, insa, in ultima instanta. Unii vor sa scrie comercial, altii se zbat sa creeze acel ceva care fie va placea publicului, fie nu.
A scrie este exact cum bine spunea Florin Piersic Jr. intr-un articol din Esquire: "E o joacă preferată la ora asta. Sunt zile în care nu scriu absolut nimic şi chiar sufăr că nu vine vreo muză să mă tragă de umăr. Dar sunt zile în care chiar se leagă ceva.”
„Mi s-a întâmplat să plec dintr-un loc şi să ajung în altul. Să încerc să scriu o poveste comică şi să se termine în cheie dramatică. Uneori te ia valul şi nu ştii unde te duce. Mi se pare mai mişto aşa – să nu ştiu de la bun început. Uneori nici măcar scheletul poveştii. Să ştiu doar un început şi dup-aia să încerc să-l duc şi să mă joc cu el. Am scris zilele astea o povestire cu final previzibil. Şi am stat puţin în cumpănă: e bine aşa? Îl las aşa? Până la urmă nu mă interesează critica. Mă interesează să fie accesibile unui public larg. Prin public larg ... mă gândesc la orice om care ştie să citească, până la urmă.”
Aceleasi lucruri simt cand scriu. Nu caut ceva anume. Caut sa creez. Sa jonglez cu viata prin intermediul cuvintelor scrise.

Deutsch

"-Was haben sie heute?
M-a infricosat preludiul acesta sase ani. Cum sunt in banca I, trebuia sa raspund mai intotdeauna:
-Das Haus!
-Magarule!...Asa se raspunde?
-?...
-Se raspunde cu o propozitie intreaga. De cate ori sa-ti spun? Was haben sie heute?
-Haben sie heute: Das Haus!
-Asa se raspunde?
- ...o propozitie intreaga, baigui eu.
Sub propozitiile, privirile si proportiile profesorului de germana, uitam tot.
-Iesi la lectie. Unde e caietul?
In caiet se aflau transcrise - cu litere "nemtesti" - cateva duzini de cuvinte pe care trebuia sa le invatam.
-Drumul?
-Weg!
-Articolul...
-Der Weg?
-Das!...magarule.
-Podoaba?
-Ss..raf?
-Cum Schraf? Podoaba!
-Stiu ca incepe cu s, incercam sa-l imbunez. Atunci ma ajuta:
-S...sm...sm...
-Schumf? ezitam eu.
-Der Schmuck!, magarule.
-A sti!
-Wissen.
-Zi-l tot.
-Wissen, wust, gewusten.
-Cum face subjonctivul pasiv, persoana a III-a plural?
-?
-La loc. Trei..."
(Romanul adolescentului miop -Mircea Eliade)
Acest pasaj mi-a amintit de zilele de liceu cand invatam germana. Florimelu stie cel mai bine. Si desi este o limba straina greoaie, sa stiti ca are farmecul sau.

The Stone +++

Nu despre Rolling Stones voi scrie, desi este una dintre formatiile mele preferate. I love their vibe, beats and how they manage to rock everytime the stage. Respira muzica prin fiecare oscior al lor. Voi scrie despre acele "pietre" pe care le aruncam uneori unii in altii prin intermediul actiunilor sau vorbelor. Daca m-ar intreba cineva in acest moment daca am ceva "pietre" de aruncat, raspunsul meu ar fi unul afirmativ. Dar nu le voi arunca. Am luat de ceva vreme decizia de a renunta la maniera mea de a critica in procent de 100%. Admit ca exista persoane in viata mea in fata carora nu ma pot abtine sa fac acest lucru intr-un mod direct, lipsit de diplomatie. De ce o fac, totusi? Pentru ca nu-mi plac jocurile murdare. Si nici nu voi apela la astfel de maniere de a fi aproape de cineva.
Am decis mai demult sa-mi aleg prietenii si sa am aproape oameni deosebiti, oameni pe care sa ma pot baza chiar si in clipele grele, oameni alaturi de care sa rad. O buna prietena mi-a zis in seara aceasta ca sunt foarte toleranta cu o alta prietena, desi n-ar trebui. Am renuntat sa incerc sa schimb lumea din jurul meu. Este o risipa de energie. Sunt toleranta, pentru ca asa se cuvine dupa ce ai impartit multe lucuri, ai amintiri si ani de prietenie in spate. Nu mai vreau sa tin predici. As putea sa fiu rautacioasa, pentru ca eu am tot tinut la acea relatie. M-am implicat mai mult. Dar stiu ca sunt momente in care vrei sa-ti imparti fericirea maxima cu o mana de oameni si daca aceia nu-ti sunt prieteni adevarati, ce faci? Doar n-o sa petreci alaturi de cei care nu-ti plac? Vreau sa ofer celorlalti lectii frumoase de viata, vreau sa simta ca a fi bun inseamna ceva. Nu doresc sa ma pierd in uratenia lumii ori sa ma impiedic de tot felul de rautacisme. Cine este capabil sa gandeasca constructiv si sa nu-si piarda verticalitatea va avea intotdeauna de castigat. Nu-mi place sa inchid "usi", imi place sa le deschid. Imi place sa cred ca a fi un om bun nu este un defect, este o calitate. Rara, ce-i drept azi.

Nebuniile proprii

Cine considera ca n-a facut macar o nebunie la viata lui inseamna ca este o persoana foarte calcuuuuulaaaaaatta. Nu spun altceva, caci stiu cum este sa intri in categoria celor care nu au facut asta sau cealalta chestie. Am trait acel moment la primul curs de la master cu domnul Popescu (super om, cu un aer a la Toma Caragiu si un simt al umorului care te facea uneori sa spui in gand, replica aceea minunata: "Asa este in tenis!" - ca-n viata, as adauga).
Mergand mai departe cu ideea nebuniei, admit ca am facut cateva nebunii (de om calculat din fire, dar care in ultimii ani experimenteaza sentimentul placut de a nu mai calcula atat de mult; exact ca-n faza: mai rar, ca-i mai dragut).
In general, nebuniile mele majore privesc artele. Ai mei, imi cunosc pasiunea pentru albume de pictura, carti, cd-uri cu muzica, filme si las lista deschisa (cu spatiul de depozitare al lor stau prost; prevad ca ma voi apuca din nou de desenat piese de mobilier interior, daca nu o voi face chiar eu). O nebunie actuala este aceea ca m-am apucat sa citesc (desi timpul este prea compactat in viata mea) 4 carti si toate imi "ranjesc" in fiecare dimineata de pe birou. Toate sunt diferite si acopera arii de interes opuse. Intrebarea este cand le termin. 2 sunt romane si celelalte hai sa le zicem de plaisir.
Adevarul este ca vechile obiceiuri mor greu. Odata intrat in piele gustul pentru lectura sau pentru orice alta forma de arta, nu prea mai poti scapa de el. Te urmareste oriunde te-ai afla. Si da, le am din copilarie aceste mici nebunii placute.
Zilele trecute, spre exemplu, bucuroasa ca nu mai imi canta cucul in portofel cantishelul trist legat de bani, mi-am facut cadou inca 2 carti. Mi-a placut fata dragei mele mame la vederea lor. Eu, ca o floricica zambeam toata de bucurie, in timp ce ma descaltam, iar mami incet grai:
"- Acelea sunt cartile tale sau ale lui Horatiu?
- Ale mele.
- Altele?
- Da." si o zbughii precum Bugs Bunny in camera.
O nebunie pe care am facut-o anul trecut, in octombrie, a fost aceea de a trece dincolo de prejudecatile legate de intalnirile cu persoane cunoscute in mediul virtual si de a lega prietenii. Pana atunci am auzit tot felul de opinii, de genul, pe net stau multi psihopati, idioti, cretinei, disperati si lista apelativelor de genul acesta ar putea continua la nesfarsit. Daca prin anii '90, oamenii dadeau tot felul de anunturi la matrimoniale care de care mai frumos pigmentate cu termeni, care te faceau sa razi la citirea lor (si chiar sa-ti imaginezi cum arata fizic persoana care gandeste intr-o asemenea maniera), acum razi pe net, pe diverse site-uri de retele sociale, cand observi mesajele postate in dreptul anumitor profiluri, dar si cand vezi imagini mai "sexoase". Traiasca sexul, mai! Ideea sexului vinde de prea multa vreme, iar sexul combinat cu umor poate fi chiar "mortal", in final.
Ok, asa cum ma stiu prietenii vechi (copilaroasa, nu pusa pe nebunii, mai degraba pe shotii), am lasat gandurile de mai sus deoparte si am "spart gheata" cu o persoana care mi s-a parut ca scrie nu bine, ci foarte bine pe blogul sau. Zis si facut. Intalnirea cu persoana care s-a dovedit a fi mult mai deosebita in realitate decat era pe net, a decurs foarte bine. Am constatat ca am fost chiar pe aceeasi lungime de unda, in privinta surprizelor oferite unul altuia, timp de 3 zile. La final, cel mai minunat moment a fost acela al oferirii de cadouri.
Astazi, pot afirma, ca nebunia a fost una frumoasa si daca n-as fi facut acel pas as fi pierdut un om cu adevarat deosebit. Numele lui: Lil'Bro'. Un obicei ce ne leaga in prezent: oferirea de cadouri. Si obligatoriu fiecare intalnire a noastra este presarata cu multe zambete.
Ce nebunii voi mai face?
Le tin in secret.

Mici bucurii

Mai este un pic pana la ziua n in care voi mai trasa inca un alt an in viata mea, an in care am avut numeroase surprize si momente de suflet. An in care am descoperit oameni frumosi pe care ii voi pastra de acum incolo alaturi. Doar my dearest Lil' Bro' nu va fi prezent, in rest, o mana de oameni de suflet imi vor colora ziua cu zambete si alte clipe memorabile.
Pupici si smiles for everyone!

Funny...

Imbratisare - instantanee (3)

Imbratisare - instantanee (2)

Imbratisare - instantanee (1)

Joie de vivre

Despre lucrurile marunte

Dupa o zi relaxanta, in care am lasat pe cateva persoane carcotase din fire fara cuvinte datorita look-ului meu ultra feminim (e o raritate, dar cand se intampla, ma amuz la culme), am realizat cat de bine este sa stai la birou si sa spui povesti, in timp ce lucrezi. Timpul se scurge lin, nu te mai simti incorsetat de termenele urgente, iar rasul este elementul definitoriu al intregii atmosfere. "Asa, da", as spune.
Azi, am constatat printre altele, ca avea dreptate Cri-Cri: ma irosesc aici. Totul este ok, mai putin faptul ca trebuie sa las deoparte creativitatea, abilitatea mea definitorie. Pana cand?
O fi un lucru marunt, dar nu este unul la care as renunta.

Poveste sentimentala

Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu - la cealaltă,
ca două toarte de amforă.

Numai cuvintele zburau intre noi,
înainte şi înapoi.
Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
şi deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-infigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinată
de caderea vreunui cuvânt,
ca pe sub laba unui leu alergând.

Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte şi înapoi,
şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vârtej aproape văzut,
structura materiei, de la-nceput.

(Nichita Stanescu)

Ce bine ca esti

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
doua culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

(Nichita Stanescu)