al masinii am stat adesea. Pe cel al vietii, nici nu ma pot pronunta. Nu inca. In banca I, da, am stat si in zilele de scoala, liceu sau facultate. In fundul clasei, am ajuns in final la master. A fost randul meu, oarecum venit cu intarziere sa vad cum arata lumea din spate. Sa-mi schimb perspectiva. Sa analizez imaginea ce mi se oferea precum cea mai delicioasa bucata de tort privirii. Sa constat ca am acces la o panorama superba, ca in sfarsit, vad si eu nu doar fragmente din sala, ci totul. Eram precum un copil fericit care poate sa priveasca balonasele de sapun cum isi urmeaza intregul zbor, nu doar pana la un anumit punct. Era momentul meu. Eram un zburator implinit. Lumea, in sfarsit, mi se deschisese altfel. Si ma imbratisa. Fara intrebari. Doar sunetul rasetelor se ridica incet in aer.
La primul birou am stat chiar si la primul meu loc de munca. Inevitabil, se intampla acest lucru. "Noi cei din linia intai..." imi trecea prin gand adeseori. "De ce?" urla in mine. "Nu se poate sa mi se intample din nou asta. Iar trebuie sa sustin intreaga situatie. Din nou, prima." Am fost si constat ca raman in categoria "primilor", ca si cum cineva imi scrie inainte povestea.
Un nou coleg m-a intrebat odata daca vreau sa fac cariera, caci vede ca pun suflet in toate. Ma risipesc, as spune eu. Gandesc profesionist prea des. Si acasa si la serviciu. Tatal meu ramane uneori masca cand vede ca in 3 timpi si 3 miscari ii ofer solutii la probleme, fara sa existe vreo clipa de suparare. Adevarul este ca nu-mi place sa ma cert. Detest chestia aceasta. Ma oboseste si este lucrul pe care incerc sa-l evit cat mai mult.
Se poate spune ca persoanele din linia intai au locurile cele mai bune la fiecare spectacol pe care viata il ofera. Dar nu este asa. Pe ei se bazeaza intreaga actiune a unei povesti reale ori fictive. Intriga se tese incet in jurul lor. Ei fac deliciul. Ei se frang. Ei pierd mult si castiga prea putin in final. Ei au puterea sa te faca sa razi si sa plangi cel mai des. Controlul? De chestia asta se lovesc constant.
Dar oare cum se scrie o poveste, al carei fir porneste din realitatea imediata? Am cateva povesti ce "vegeteaza'" in calculator. Neterminate arata precum niste fragmente dintr-un puzzle. Un alt roman isi asteapta continuarea aici. Si mi-am pierdut muza (sau starea aceea de a fi cate o particica din fiecare personaj, ce trebuie sa se dezvaluie voua; momentan nici macar nu stiu cate personaje va avea in final povestea, cum se va continua, daramite cum se va termina). Este un roman, cu o poveste pe care nu am planificat-o, caci atunci cand scriu nu planific nimic. As risipi din farmecul gandurilor care se ivesc in acele momente. Care se rostogolesc inainte-mi pana in varful degetelor.
Si totusi cum este sa scrii? Cu o buna prietena am ajuns la concluzia ca oricine poate sa scrie. Sunt multe carti pe piata care se inscriu in categoria "usurele". Calitatea scrierii primeaza, insa, in ultima instanta. Unii vor sa scrie comercial, altii se zbat sa creeze acel ceva care fie va placea publicului, fie nu.
A scrie este exact cum bine spunea Florin Piersic Jr. intr-un articol din Esquire: "E o joacă preferată la ora asta. Sunt zile în care nu scriu absolut nimic şi chiar sufăr că nu vine vreo muză să mă tragă de umăr. Dar sunt zile în care chiar se leagă ceva.”
„Mi s-a întâmplat să plec dintr-un loc şi să ajung în altul. Să încerc să scriu o poveste comică şi să se termine în cheie dramatică. Uneori te ia valul şi nu ştii unde te duce. Mi se pare mai mişto aşa – să nu ştiu de la bun început. Uneori nici măcar scheletul poveştii. Să ştiu doar un început şi dup-aia să încerc să-l duc şi să mă joc cu el. Am scris zilele astea o povestire cu final previzibil. Şi am stat puţin în cumpănă: e bine aşa? Îl las aşa? Până la urmă nu mă interesează critica. Mă interesează să fie accesibile unui public larg. Prin public larg ... mă gândesc la orice om care ştie să citească, până la urmă.”
Aceleasi lucruri simt cand scriu. Nu caut ceva anume. Caut sa creez. Sa jonglez cu viata prin intermediul cuvintelor scrise.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu