Povestea din spatele povestii

Ideea romanului ce l-am inceput pe blog a aparut intr-o seara de februarie. Pe neasteptate. Dupa o discutie pe mess cu un amic, am realizat ca trebuia sa raspund cumva, intr-o alta maniera, ce-i drept, gandurilor sale ce nu erau tocmai pe placul meu. Asa a aparut Al in rol de muza (nu-i dau numele real, ca sa-i protejez din respect identitatea). Este omul caruia i-am oferit constant (atunci cand ne vedeam) "dusuri reci" verbale, desi scrie al naibii de bine. A fost sa zicem si inca mai este, un spatiu gol intre noi ce nu va fi umplut niciodata, deoarece eu ader la un alt tip de viata, de trairi. Chiar daca avem in comun pasiunea pentru scris, ne despart prea multe lucruri legate de viata. Si de arta, pe de alta parte. Simtamintele sale sunt opuse celor proprii. El jongleaza la un alt nivel cu scrisul. El a publicat. Eu imi doresc doar sa termin ceea ce am inceput si sa-i fac pe cei din jurul meu sa traiasca frumos. El a iesit demult din hainele idealistului, eu nu cred ca voi renunta vreodata la ele. In ce ma priveste, credinta in frumos va muri odata cu mine. La el, este posibil sa fi murit cu ceva ani in urma, cand a pierdut. Nu putin, ci mult. Pierderea sa va fi vizibila la un moment dat in roman. Stiu ca nu va admite vreodata ca a pierdut ceva pretios in viata sa, nu este genul lui. Caracterul sau va pierde in roman mult. Va castiga la fel. Dar oare cum ramane in final cu inima? Caci despre dureri, impliniri, iubiri, pierderi si regasiri va fi vorba. Despre cum experimentam. Despre cum abordam situatiile noi si cele de criza. Despre cine suntem. Despre alegeri. Despre rolurile alese sa le interpretam in viata. Pe cine am alege dintre Tarzan si Jane? Vom fi Don Juani sau Ilene Cosanzene ce vor plange cu pletele aurii in vant dupa Feti-Frumosi de la balcoanele castelelor noastre cand soarele isi va asterne culorile ametitoare de la asfintit?
Despre Al, pot spune ca-si doreste sa-mi fie prieten, cu toate ca i-am explicat in nenumarate randuri ca ramanem simpli amici (poate ca prin intermediul acestor randuri ti-am raspuns la cateva intrebari, Al). Recunosc ca nu pot trece peste anumite lucruri. Ca i-am oferit o sansa de a ma cunoaste mai bine, de a-si schimba perceptia eronata avuta, de a vedea ca dincolo de limba mea ascutita se afla o persoana creativa, cu suflet mare si a esuat. Imi recunosc greselile si lipsurile. Imi stiu limitele. Ma cunosc prea bine ca sa incerc sa ma ascund in spatele unor actiuni.
El si-a schimbat parerea despre mine, nu si eu. Nu mi-a oferit decat acelasi spectacol pe care il cunoasteam. Singurele noutati au fost acelea de a afla ca scrie foarte bine si ca este o persoana romantica. Stiu ca a stat ore in sir si s-a framantat pe marginea celor de mai sus si a neintelegerii atitudinii mele distante, reci (asa cum se intampla si in acest moment).
Imi pare rau, Al. La ultimul "de ce" ramas iti voi raspunde in roman. Prietenii adevarati ii tratez altfel. Pentru ei mut muntii din loc. Amicii au locul lor in inima mea. Si cred ca este de ajuns.