Tocmai am citit cel mai bun editorial scris in ultimii ani intr-un cotidian de larga circulatie.Ii apartine Mihaelei Radulescu. Unii i-au spus diva de-a lungul anilor, altii...au gasit alte metode de exprimare si de facut presa. Am citit confesiunea publica a unei femei care a lasat usa deschisa a sufletului sau tuturor (cunoscuti sau nu). Ne-a oferit tuturor o lectie de verticalitate, legata de ceea ce presupune a fi OM. Cuvinte care au venit de la sine...
In acest moment, reprezentanti din mass media noastra neprofesionista pe alocuri, despica firul in zeci de mii de fragmente. Inca, Mihaela Radulescu provoaca, schimba, vinde, promoveaza si aduce audiente. Inseamna ceva. Si seamana altceva: "seminte" de valoare pentru cei care vor sa perceapa ce se afla dincolo de randurile scrise.
Si va continua cu siguranta sa promoveze lucrurile si proiectele de valoare. La fel ca si Dan Puric, Mihaela Radulescu a constatat ca oamenii frumosi sunt rari si nu-si mai au locul aici. Locul lor a fost aievea. Sau poate doar in povestile spuse la gura sobei candva.
Decizia de a pleca, nu doar de a parasi bransa in care a promovat, a schimbat, a trasat coordonate de eficienta si a ridicat audienta la cote inalte, nu a fost pripita. A fost intoarsa pe toate partile. Intr-un final a ales cu inima, careia nu-i poti porunci sa iubeasca daca nu simte in bataile sale ritmul:
"Mă doare că ţara mea nu mai are drumuri care să ducă spre lumină, mă doare că orice om de bună-credinţă devine o ţintă în care se aruncă cu cele mai otrăvite săgeţi, mă doare că atâţia oameni buni şi frumoşi nu mai sunt reprezentaţi decât de ziare care-i mint şi-i prostesc, de televiziuni care se manelizează şi de nişte apariţii tulburător de nesemnificative şi de periculoase pentru viitorul României. Mă doare lipsa promptă de reacţie a ziariştilor profesionişti, mă doare cititorul tâmpit care alege mizeria, nu informaţia, mă rod înjurăturile unei gloate impotente de oameni nerealizaţi, mă enervează că în ţara asta nu poţi face nici politică, nici artă, nici sport, nici muzică, nici performanţă de orice fel fără să fii înjurat de un netrebnic sau de o haită de netrebnici."
Cati am simtit ceea ce frazele de mai sus rostesc, indiferent de postura in care ne-am aflat? Intr-adevar, in Romania s-a stins "lumina". In acest moment, doar un procent relativ mic de oameni aflati in prim plan incearca sa schimbe perspectiva si un procent mult mai mare care se zbate zilnic sa aprinda "lumina'" si sa calatoreasca pe drumul ce duce spre implinirea viselor. Prea putini au ramas sa duca razboiul schimbarii ce presupune recladirea unei lumi si a unei culturi ce nu este promovata la justa sa valoare, din contra lasata uitarii si plasata sub emblema ridicolului, a permanentelor ironii.
...aici nu poti face arta...printre altele, bine punctate de Mihaela Radulescu. Un amic pierdut in placerea de a scrie m-a facut sa percep un adevar dur al realitatii de azi. Desi creeaza, sufletul sau nu cuprinde in intregime sensurile termenului "arta". Am ramas surprinsa de reactia sa, dupa ce i-am marturisit ca daca as fi avut bani as fi creat un loc special pentru tinerii care vor sa se exprime liber prin intermediul artei, un loc unde sa-si expuna lucrarile, mai ales ca am observat in scurta mea experienta modul in care tinerii artisti sunt primiti si priviti de reprezentantii autoritatilor (daca nu ai o recomandare poti spune din start: "la revedere").
"Arta! Pfiuuuu! Nu merita." Mda, arta nu pleaca in esenta, de la ideea de a fi comerciala, dar daca privim cu atentie in jur, am observa ca arta este prezenta in multe domenii de activitate. Oare tot ceea ce facem trebuie sa se rezume in ultima instanta la...bani sau la expresia: "cat iese?"
A face un lucru cu sufletul este mult mai important decat partea financiara. Recunosc simt arta si da, aceasta va ramane un element definitoriu al fiintei mele pentru tot restul vietii. Gratie mamei mele, am mostenit abilitatea de a crea, de a inspira si de a nu renunta la ceea ce inima imi spune in bataile sale. Gratie oamenilor deosebiti din jurul meu, am descoperit lumea si am invatat sa "zbor". Si mai ales sa observ ca frumusetea se ascunde in gesturile marunte, in zambete, in sarutari furate, in clipe de dor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu