Dintr-o data gustul batonului de ciocolata pe care il savuram isi pierdu savoarea, caci in fata mea timpul se opri simplu, precum o secventa dintr-un film. Soseaua era acum marginita de un imens lan de grau. Si totul se derula atat de repede. Oare pentru Proust cum a fost senzatia descoperirii unei amintiri uitate intr-un coltisor al mintii?
Am simtit mirosul, soarele incalzindu-mi obrajii…am alergat din nou printre spicele de grau dupa fluturi si splendidele libelule, l-am privit pe fratele meu razand ca si mine in mijlocul lanului. Pe alocuri maci rosii isi scoteau palarioarele, tintind spre cer. Mi-am surprins cu coada ochiului parintii care stateau veseli langa Rosioara noastra, Dacia copilariei mele, privindu-ne “zborul”.
-Sonia, ma auzi? Ti se topeste ciocolata, spuse Andrei.
Incercand sa surprind cat mai mult din farmecul lanului de grau cu privirea, uitasem efectiv de ceea ce ma inconjura, chiar si de ciocolata care incet se prelingea printre degetele mele. Natura a deschis cu usurinta o cutie catre o madlena ratacita in propriu-mi suflet. Madlena dulce…precum cuvantul!
-Oh, ciocolata!
-Ei, ia spune-mi pe unde-ti zburda gandurile? zise Paul.
-Prin jur. Tocmai am jonglat cu o delicioasa madlena pufoasa, umpluta cu ciocolata, precum Proust.
-Si mi-ai oprit si mie macar un pic din ea?
-Nu.
-Egoisto!
-Cine eu?! Te inseli, Paul, am adaugat zambind. Nu stii ca uneori ciocolata poate avea gust dulce-amarui?
Rasete.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu