Din nou la drum. Cu muzica si rasete, Broscuta isi relua miscarile. Incetul cu incetul muntii isi facura intrarea in peisaj. Semeti. Imbracati in haine verzi. De sarbatoare.
Pe culmile lor, muntii ne-au primit prietenosi, gata sa ne spuna povesti la foc de tabara. Langa cort. Cu cerul aproape si cu senzatia ca poti avea orice stea iti doresti. Trebuie doar sa-ntinzi mainile si sa culegi una.
Sub atingerea lunii, Alexa parea mica, desi inaltimea ei spunea altceva, cautand de zor un obiect in rucsacul sau.
Dupa cateva clipe, pe chip ii aparu un zambet strengaresc. Cel pe care l-am vazut adeseori cand eram mici. Zambea unui obiect tinut in maini cu mare grija.
Incet, m-am apropiat de ea.
-Stii, tu azi ai avut parte de rememorarea unui lucru uitat. Eu o port cu mine la drum, precum o amuleta. Uite, ea este Ana! si-mi intinse o papusa veche din carpa pe al carei chip se zarea un zambet...de copil. Imbracata intr-o rochie de un visiniu sters, papusa continua povestea Alexei.
-Am si eu ca si tine o "madlena". Este minunata, nu-i asa?
-Da. In vreme ce tu o poti strange in brate cand vrei, eu port “madlena” mea in suflet.
Pe munte, clipele se scurg incet. Si totul pare atat de usor. Iar viata pare o carte cu pagini albe in care scriem zilnic cate ceva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu