Se intampla ca lumea sa te ia prin surprindere si sa-ti rada uneori in nas, mai ales ca la fel ca si propriul destin nici pe ea nu o poti controla. Este omniprezenta si-ti ofera trairi care de care mai intense. Vibrante. Te face sa te gandesti constant de ce tu si nu altcineva are parte de atentia sa.
Intr-o zi a intrat in biroul sau odata cu caldura de afara. Cu parul valvoi si cu un zambet angelic i-a captat privirea. L-a facut sa se simta mic, iar lumea de pe biroul sau si din hartii sa dispara pentru o clipa.
-Scuzati-ma il caut pe domnul Tiberiu Ventea.
Isi auzise numele rostit din gura acelei tinere pe care nu o mai vazuse niciodata, dar n-a schitat niciun gest de a deschide gura. Era vrajit. Se simtea oarecum stanjenit ca o asemenea faptura ii spusese atat de clar numele.
- Tiberiu Ventea. Cat de minunat suna rostit din gura sa! Dar cine este ea?
Petru se apropie de tanara si arata inspre Tiberiu.
O vedea cum se apropia si tot nu putea sa-si dezlege limba. "De ce tocmai acum mi se intampla asta? Ce moment penibil!!!!" (urlau gandurile in el)
-Domnule Ventea, buna ziua! Numele meu este Simona Tomulescu.
-Bbbuunaa ziua! Scuzati-ma, eram concentrat. Cu ce va pot fi de folos?
-Scuzati-mi intruziunea. Fac parte din grupul de studenti care vor incepe practica saptamana viitoare aici. Am vrut sa va cunosc si sa intru pentru cateva momente in atmosfera prezenta intre acesti pereti. Stiti va admir si consider ca ar trebui sa existe mai multi jurnalisti capabili sa abordeze evenimentele in maniera dumneavoastra. Aveti un mod absolut genial de a capta atentia cititorilor, pe care l-as recomanda oricand altor colegi din mass media.
-Va multumesc, insa, daca ne-am copia cu totii stilul, n-am fi decat niste amarati de papagali. Si totusi, cu toate ca ma repet, de ce va aflati aici?
-As vrea sa surprind putin din modul in care ia viata un articol ce va poarta amprenta.
-Scuzati-ma, domnisoara Tomulescu, daca vreti sa faceti parte din acest domeniu, sper ca sunteti constienta de faptul ca exista si deadline-uri, iar eu am unul peste cateva minute, asa ca...momentul de a intra in paine nu este tocmai cel potrivit si nici nu va pot oferi atentia necesara.
-Inteleg. Va las cateva scrieri d'ale mele ca sa va faceti o idee si poate vom discuta pe larg saptamana viitoare cand incep practica, ce ziceti?
Tupeul ei, il lasa masca.
Scoase cateva foi din geanta verde din piele si le lasa pe biroul sau. Le privi cu grija si apoi spuse:
-Posibil sa ma uit pe ele. Posibil sa nu.
Se salutara amabil si in timp ce se indeparta ii simti parfumul ...miros de vant si ploaie.
mereu... ;)
RăspundețiȘtergereDa...insa, daca am gandi mereu pozitiv ce bine ne-ar fi.
RăspundețiȘtergere