marți, 29 septembrie 2009

Mona Lisa smile

Zambet. O fata luminoasa a carei frumusete dainuie. Un secret ce naste in continuare supozitii. Culori si umbre.
Un alt zambet. De data aceasta real. Surprins pe pelicula. Un film pe care am tot dorit sa-l vad cap coada. De vreo trei ori, i-am pierdut esenta. Nu si duminica.
Sub aripile picturii, lumea pare frumoasa. Viata la fel. Si mult mai usor de atins si de "rasadit" sentimente. De scos din cutia "sufletului" emotii vechi.
Inca, mai tin aproape emotia realizarii unei schite dupa un autoportret de Corneliu Baba, colorata cu simple carioci. Schita care trebuia sa dea o alta nota proiectului meu. Tema: redactati o recenzie a expozitiei lui Corneliu Baba.

Avea dreptate profesoara din liceu, in materie de istorie a artei sa ne trimita la expozitii. Asa simteam si percepeam arta intr-o alta maniera. Nu mai erau reprezentarile din albumele de arta. .Era apropiere. Transmitere. Emotii. Mirare. Ganduri.

Am stat 3 ore printre operele lui Cornleiu Baba. Mi-am innebunit tatal cu notitele, care ma intreba incontinuu:

"-Ce mai scrii?

-Nu scriu. Surprind aspecte, teme. Tonuri si culori."

Era pentru prima oara cand ma aflam atat de aproape de creatiile unui pictor roman. Cele mai multe opere ale pictorilor romani cunoscuti le stiam din diversele albume de arta rasfoite prin bliblioteci. Erau emotii naive in fata atator tablouri. Si mirosul ce se raspandea in galerie era unul dulceag. Multe senzatii amestecate.

Am facut cadou acea schita profesoarei careia i-a placut ideea de a avea drept coperta a proiectului o copie a unui tablou. Era modul meu de a spune ca m-am apropiat de arta, chiar si imitand-o. Ce mai tin minte? Faptul ca a ramas surprinsa de modul realist de a surprinde acele trasaturi facute cu penelul de Corneliu Baba prin intermediul urmelor lasate de carioci. Mi-a placut sa ma joc cu nuantele.

In prezent, rar mai am acest obicei de picta. Timpul este inamicul meu.

2 comentarii: