In ultima vreme tot aud cat sunt de optimista, ca lumea ar vrea sa fie ca mine. Oare vreti sa-mi purtati pantofii pentru o zi? Ati fi capabili de asta? Ati vrea sa stiti cum este sa-ti culegi inima de pe jos, sa plangi si apoi sa faci bascalie de situatie si de tot, chiar si de tine? Sa le spui ca te doare in cot, in timp ce ai numai sageti in inima, iar gandurile iti zboara aiurea in haosul rupturii si al imensului munte al intrebarilor ce incep cu "de ce"???? Ati vrea sa cunoasteti pretul real al unui zambet?
Mi-am spus adeseori ca sunt slaba, ca sunt bleaga, o sentimentala proasta, o romantica care pretuieste iubirea, dar care are parte prea putin de ea, ca atrag numai tampiti care nu stiu sa fie calzi si nici sa traiasca aproape, la cald. Care vor doar sa simta niste craci calzi incolaciti in jurul lor, dar care uita ca am creier si cu el am sedus lumea, nu cu infatisarea mea. Miza a fost mereu mintea mea, nu faptul ca sunt "sexy" (pe naiba!!!!!). Ma lasa rece astfel de remarci. Nu, nu sunt nici papusa, nici inger, nici demon. Sunt eu. Si da, zambesc in acest moment. E singurul lucru pe care nimeni n-o sa mi-l poata rapi (mai mult de 5 secunde). Cu zambetul pe buze as putea trai, simplu. La cald. Asa ca acum stiti, ce se ascunde in spatele unui zambet. Durere, frustrari, inertie, ganduri nespuse. Poate...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu